"...vindecarea ne vine de la înnoirea minţii prin „răsturnarea” ei (metanoia), a felului ei de a lucra. Omul vechi „gândește” cu mintea sa încercând cu disperare să obţină rezultate, să împlinească obiective și dorinţe, toate centrate pe căutarea plăcerii și fuga de durere.
Dar fuga de durere devine chiar fuga de viaţa noastră care, în acea clipă e durere, sau furie, sau frică! Fugind de această durere, fugim de locul Întâlnirii cu Viaţa Care ni se oferă. A ne dezbrăca de omul vechi înseamnă a renunţa la tiparele de fugă, de apărare, de acele conţinuturi ale „sinelui protector”: scuzarea de sine, acuzarea celuilalt, amintirea situaţiilor asemănătoare, imaginarea unor scenarii de răzbunare sau ameliorare, ascultarea impulsului de atac sau fuga...
Toate urmăresc ieșirea din durerea de a simţi ceea ce este în noi. Simţim furie? Nu putem îndura asta. Avem nevoie să o manifestăm în impulsuri și fapte agresive sau autoagresive, sau să o amorţim cu o substanţă sau un comportament „mângâietor”... „Răsturnând mintea”, alegem să nu mai fugim: să ne asumăm ce trăim prin atenţie la starea respectivă și să o trăim cu Domnul. Așa, atenţia minţii nu se mai risipește în căutarea de soluţii de evadare sau rezolvare, iar raţiunea se lipește de Numele Domnului în loc să se spargă în gânduri și fapte rele... Și toate se prefac, se transformă!
Și numai așa ne eliberăm cu adevărat de durere. Numai prin trăirea ei cu Domnul. Și asta e posibil prin împreună-lucrarea minţii noastre prin atenţie, cu raţiunea prin chemarea Domnului și cu inima prin deschiderea, prin acceptarea durerii în orice formă ar fi ea. Trăirea atentă a durerii, a furiei, a fricii, a tristeţii, străpunge inima împietrită și, pe acolo, Intră Mângâietorul!
Nu e minunat?
Nu mai e nevoie să ne prefacem prin „prefăcătorie” că nu suntem furioși, pentru că putem oferi Domnului furia noastră să o prefacă El în ce ne este de folos. Și așa descoperim acea „rânduială” lăuntrică în care nu știm ce va urma, dar știm că ce va urma este lucrarea Domnului cu noi. E Darul Lui, necunoscut, neprevăzut, dar așteptat și dorit și lucrat și de noi prin nevoinţa atenţiei, a rugăciunii și a încrederii.
Vezi tu, Om drag, cum se scrie „filocalia” în om! Noi doar încercăm să fim onești cu noi înșine și să facem poruncile așa cum putem. Ascultăm un sfat, lucrăm o pravilă, urmăm o învăţătură și Domnul vine și face ce are El de făcut. Dar numai și numai dacă vrem și dacă Îl primim așa cum ni Se oferă El și nu cum ne dorim noi cu mintea cea veche."
Maica Siluana Vlad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu