Despre Sfanta Cruce

Mântuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârsit îmbratisându-ne. 

(Sfântul Atanasie cel Mare)

Crucea este poarta tainelor. 

(Sfântul Isaac Sirul)

Crucea are multe întelesuri (…) trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepatrunsa de nimic din cele existente. 

(Sfântul Dionisie Areopagitul)

Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (…) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând alt suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu. 

(Sfântul Maxim Marturisitorul)

Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. 

(pr.Nicolae Steinhardt)

Crucea, (…) mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori. 

(Acatistul Sfintei Cruci)

Orice fapta buna este o cruce. 

(Sfântul Marcu Ascetul)

Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea în paradis. 

(pr.Dumitru Staniloae)

Crucea, geometric si simbolic vorbind, e semnul întretaierii celor doua planuri, e unirea dintre spiritual si material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si pamânteana. Ea ne rezuma, ne recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune în dubla – paradoxala, perpendiculara, fundamentala – noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer. 

(pr.Nicolae Steinhardt)

Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate. 

(Sfântul Isaac Sirul)

Mantuirea sufletului nostru

- Parinte, unii simt o siguranta ca se mantuiesc, iar altii se indoiesc. Care este pozitia cea mai corecta?

- Scopul este ca omul sa tina poruncile lui Dumnezeu. Omul duhovnicesc trebuie sa ajunga la o astfel de stare, incat sa nu se mahneasca daca Dumnezeu nu-i va da Raiul. Trebuie sa constientizam bine ca astazi traim, iar maine se poate sa plecam si ca trebuie sa e ingrijim sa mergem langa Hristos. Cei care au izbutit, cu harul lui Dumnezeu, sa cunoasca desertaciunea acestei vieti, au primit harisma cea mai mare si nu este nevoie sa dobandeasca harisma inainte-vederii ca sa prevada cele viitoare, deoarece este destul ca cineva sa prevada si sa se ingrijeasca de mantuirea sufletului sau si sa ia masurile duhovnicesti cele mai bune, ca sa se mantuiasca. Vezi ce a spus Hristos: “Cat valoreaza un suflet, nu valoreaza lumea intreaga”. Cata valoare are un suflet! De aceea mantuirea sufletului este mare lucru!

- Parinte, adica nu trebuie sa aiba cineva nadejdea mantuirii si frica de iad?

- Daca are nadejdea mantuirii nu va avea frica de iad. Iar pentru ca omul sa aiba nadejdea manturii inseamna sa fie oarecum aranjat. Dumnezeu nu va lasa pe omul care se nevoieste cu marime de suflet, pe cat poate si nu are intentie de a face pacate, dar nevoindu-se, este biruit si biruieste mereu. Daca are putina grija sa nu-L mahneasca pe Dumnezeu, va merge in Rai “cu pantofi”. Dumnezeu Cel bun din firea Sa il va imbranci in Rai in chip minunat. Va iconomisi sa-l ia in vremea in care se afla in pocainta. Se poate ca in toata viata lui sa se lupte, dar Dumnezeu nu-l va lasa, il va lua in ceasul cel mai bun.

Dumnezeu este bun, el vrea ca toti sa ne mantuim. Daca ar fi fost sa se mantuiasca numai putini, atunci de ce S-ar fi rastignit Hristos? Poarta Raiului nu este stramta. Ii incape pe toti oamenii care se pleaca cu smerenie si nu sunt umflati de mandrie. Numai sa se pocaiasca, adica sa-I dea lui Hristos povara pacatelor lor, dupa care vor putea trece usor prin poarta. Dupa aceea avem si indreptatirea ca suntem facuti din pamant, nu suntem numai duh, ca ingerii. Dar suntem fara de raspuns atunci cand nu ne pocaim si nu ne apropiem cu smerenie de Mantuitorul nostru. Talharul pe Cruce numai un “iarta-ma” a spus si s-a mantuit. Mantuirea omului depinde de secunda, nu de minut. Omul se mantuieste si cu un gand smerit, in timp ce daca aduce un gand de mandrie, le pierde pe toate.

Trebuie sa ne mantuim numai din marinimie. Nu exista durere mai mare pentru Dumnezeu decat a-l vedea pe om in iad. Mi se pare ca numai prin recunostinta fata de multele binecuvantari ale lui Dumnezeu si comportament smerit si cu dragoste fata de chipurile Lui, semenii nostri, cu putina nevointa cu marime de suflet, si este indeajuns ca sa ne avem sufletul odihnit si in viata aceasta, si in cealalta.

Pr. Paisie Aghioritul - "Trezire duhovniceasca"

“Suntem formatati asa incat Dumnezeu nu mai are acces la noi"

“Zice omul ca “mi-a venit un gand”: ce-nseamna – ganditi-va toti – ce inseamna: “Mi-a venit un gand”?… De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Parintele Sofronie tot asa spune undeva… fiecare gand este un duh. Astea care ne-au venit…. Avem si noi ganduri, si noi suntem duh, dar gandurile noastre sunt mai asa… mai socoteli de-ale noastre, dar cand iti vine un gand, o idee, o viziune cateodata, asta-i un duh, daca duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu… este duh de viata, daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, sau te zgaltaie intr-un fel sau altul din asezarea ta, intr-o panica sau o groaza fara iesire sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui Dumnezeu, duh ucigas.

Si daca vreti, testul filocalic, discernamantul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vine: nu ce-mi propune gandul, ci ce efect are asupra sufletului meu. Noi nu suntem obisnuiti cu asta – ne vine un gand si noi suntem obisnuiti din copilaria noastra, din scolirea noastra, sa macinam cu gandul nostru tot ce ne vine. Daca o sa vedem odata, -si-o sa vedem odata… – cate ganduri dracesti n-am macinat noi in vremea noastra, cred c-o sa ne uimim cum a reusit Dumnezeu sa ne tina in viata, pentru ca fiecare din alea pe care le-am macinat cu gandul nostru, fara sa stim originea gandului, dar macinand materia gandului – care daca este draceasca este neaparat deznadajduitoare si mortala, in multe, multe feluri. Cand o sa vedem cum ne-a pazit Dumnezeu, cred c-o sa ramanem intr-adevar uimiti. Parte din cultura filocalica, o parte, cea mai importanta, duhovnicia, este nu analiza materiei gandurilor, ci prin rugaciune, a dibui originea gandului. Iar acuma, incep sa ma departez de la intrebare si poate asteptam pe cealalta… dar am vrut sa va impartasesc si lucrul asta – important e sa stiti originea gandului si tot ce e de la Dumnezeu, gandul Dumnezeiesc vine intotdeauna c-o oarecare pace, chiar daca este un gand care te osandeste, iti da ori o pace, ori o nadejde, ori ceva prin care te mantuiesti. Gandurile, cele pe care trebuie sa le dispretuim zic, nu se infricoseaza de ele, sunt ganduri care ne aduc frica, intuneric, necredinta, indoielnicie din aia care te “panicheaza”, te terorizeaza, toate astea daca le depistati si mai ales duhovnicii, daca prin rugaciune le depistati, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispret. Lumea intunericului nu trebuie sa fie lumea care ne infricoseaza, fiindca Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie sa fie o lume cu care n-avem nimic de-a face – dispret total.

Pr. Rafail Noica